Noul ordin al MS privind bolnavii în stare gravă și decedații de COVID a fost aprobat

Noul ordin al MS privind bolnavii în stare gravă și decedații de COVID a fost aprobat
În interiorul unei unități de terapie intensivă COVID-19. Foto: YouTube
Publicat: 10/04/2021, 01:27
Actualizat: 10/04/2021, 01:28

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat, vineri, ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi SARS-CoV-2, dar și accesul în spitale a clericilor și aparținătorilor.

Noul protocol de înmormântare a morţilor cu COVID

Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.

„Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.

În privința pacienților infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală, pe perioada internării în unitatea sanitară, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, și cu acordul medicului curant.

Reguli pentru accesul preoților în spitalele COVID

În vederea asigurării protecției clericului și a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiții:

– un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;
– timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;
– clericul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;
– clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;

se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant;
– nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.

Rudele pacienților cu Covid aflați în stare gravă vor putea intra în vizită la ATI

Totodată, protocolul prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant în aceleași condiții privind asigurarea protecțiie ca în cazul clericilor, cu mențiunea că în cazul acetuia nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19″, a precizat ministerul, într-un comunicat de presă. 

Noul ordin al Ministerului Sănătății negociat cu rerezentanții cultelor, prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal. Aceasta nu se poate realiza decât cu acordul medicului curant, în aceleași condiții privind asigurarea protecției ca și în cazul clericilor, cu mențiunea că în cazul reprezentantului familiei nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19.

Ministrul Sănătății nu cunoștea ordinul MS 

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a susținut într-o declarație de presă în care a anunțat noile reguli privind înmormântarea persoanelor infectate cu Covid-19 că în ordinul de ministrul nu scrie că cei decedați nu trebuiau să fie îmbrăcăți. În ordin se arată că „aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac”.

Reprezentanții Bisericii au cerut, joi, Ministerului Sănătății modificarea legii, astfel încât rudele să își poată îngropa creștinește apropiații. Toate solicitările cultelor au fost acceptate de ministrul Vlad Voiculescu, care a anunțat, joi, că documentul va fi semnat cel târziu vineri.

După aproape trei ore de discuții, reprezentanții Bisericii au ieșit victorioși.

Aurel Percă, arhiepiscop și mitropolit al Arhidiecezei de București: „Familiile pot să știe că poate avea loc o ceremonie religioasă, cum s-a specificat. Celebrările religioase nu sunt adunări publice, deci este permisă o participare a credincioșilor cu respectarea regulilor de distanțare.”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
„Îl iubim pe acest preot și luptăm pentru el” Sute de enoriași protestează în fața...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Declarația șocantă a tinerei care și-a văzut tatăl ucis în sectorul 6 din Capitală pentru...
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi...
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
×